"Nu toti inteleg cum trebuie sa procedeze cu vinurile"
Scris de Tiberiu Fueriu, Carmen Ionescu   
Marţi, 26 Aprilie 2011 13:53

Marius Bratu este un profesionist al vinurilor. Format ca somelier cu ani in urma, Marius este acum omul care face legatura intre unul dintre cei mai importanti furnizori din domeniu, Cramele Halewood, si piata Horeca.

Cum ai ajuns sa lucrezi in acest domeniu?

Am trecut pe rand pe la Hotel Bucuresti, un restaurant foarte bine cotat la sfarsitul anilor 90, unde am inceput de jos, am continuat cu braseria Cina, unde am avut primul post de ospatar, am fost plecat o perioada pe un vas de croaziera, dupa aceea m-am intors la Sky Gate Otopeni, de unde am ajus la Boccaccio, sef de restaurant. Parcurgand toate aceste etape, m-am atasat din ce in ce mai mult de lumea gastronomiei si a restaurantelor. Am reusit sa castig doua trofee mult ravnite de orice lucrator in acest domeniu - Trofeul National Maitre D'hotel si Trofeul National al Someleriei.

In prezent lucrezi pentru Halewood.

Dan Muntean (directorul general al Halewood Romania, n.a.) era unul dintre clientii fi deli ai restaurantului Boccaccio si sigur, avand acolo vinuri de la Halewood, ma intreba care sunt problemele cu care ma confrunt. La un moment dat, mi-a propus sa vin sa lucrez pentru Halewood, ceea ce eu am acceptat, asa ca de la 1 ianuarie 2006 lucrez in aceasta companie.

Ce ti s-a oferit?

In primul rand, chiar imi doream o experienta de genul acesta, sa lucrez 100% ca somelier. La Boccaccio eram manager de restaurant, iar atunci cans am primit oferta de la Halewood nu m-a interesat foarte mult partea materiala sau alte avantaje, ci am vrut sa am o experienta. Experienta, care, iata, dureaza de mai bine de 5 ani, s-a transformat intr-o cariera. Am reusit, treptat, din somelier, cum eram la inceput - care facea doar prezentarile vinurilor pentru grupuri, pentru diferite evenimente -, sa ajung in pozitia actuala. De doua luni, fac parte din noua echipa a noii companii, de fapt din noua divizie a grupului, care se numeste Halewood International Premium Imports, unde sunt Business Development Manager Horeca.

Care sunt atributiile job-ului?

Din aceasta pozitie ma ocup de legatura directa cu tot ceea ce inseamna restaurante si portofoliu de produse pentru acest segment. Ofer sustinere clientilor, prin traininguri, consultanta pe meniuri si alte asemenea actiuni. In plus, la companie, ma ocup de dezvoltarea si adaptarea portofoliului pentru canalul Horeca. Este foarte important sa stii ce se cere, sa stii care este realitatea in piata, iar eu, datorita experientei pe care am acumulat-o inainte de a ajunge la Halewood, cunosc aceste lucruri. Tot timpul incerc sa particip activ la tot ce se intampla in restaurante.

Tu te-ai format ca somelier. Cum a evoluat acest job in Romania?

Dupa parerea mea, nu a evoluat! Adica, daca in trecut chiar gaseai foarte multi oameni pasionati de meseria de somelier, acum mi se pare ca lucrurile au stagnat. Sunt practic aceiasi oameni, de patrucinci ani, restul, cei care sunt la inceput, neavand unde sa lucreze, nu reusesc sa se afirme, nu reusesc sa practice meseria.

Unele restaurante se plang ca reprezentantii furnizorilor prezinta vinul ca pe o marfa oarecare, cu oferta insiruita pe niste liste de pret.

Neavand specialisti in restaurant care sa se priceapa la vinuri, nu poti sa ceri mai mult de la cei care ofera vinuri sau alte produse. Prin urmare, producatorii sau importatorii aleg calea cea mai simpla: "Du-te si arata-le preturile"... Incet, incet vad ca apar oameni care au cunostinte si cu care poti sa lucrezi intr-un mod profesio nist. Acesti profesionisti ii vor obliga pe toti producatorii sa-si perfectioneze personalul din departamentele de vanzari si marketing pentru a reusi sa vorbeasca "in aceeasi limba". Acolo unde sunt profesionisti, se vede clar diferenta, iar unii producatori abordeaza deja altfel lucrurile. Trebuie sa comunici intr-o maniera corecta, sa faci proiecte de promovare comune, sa organizezi lista de vinuri asa cum trebuie.

Cum definesti relatia pe care o ai cu restaurantele in acest moment?

Pentru ca avem o retea de distributie bine pusa la punct in teritoriu, am reusit sa fac o selectie a restaurantelor care isi doresc sa faca ceva si cu vinurile. Acestora le-am propus un parteneriat, in care noua ne revine rolul de a-i ajuta sa aiba un portofoliu pe gustul consumatorilor si de a le transmite cunostintele necesare pentru relatia lor cu clientii, prin organizarea de traininguri sau realizarea meniurilor.

Dar nu toti inteleg cum trebuie sa procedeze cu vinurile. Multi proprietari de restaurante spun "eu sunt proprietarul restaurantului, eu hotarasc ce se vinde aici!".

Si atunci decid din punctul lor de vedere: daca proprietarului ii place un vin, vinul respectiv trebuie sa fi e neaparat acolo, indiferent daca se potriveste sau nu. Acestora am incercat sa le dau diverse solutii. Celor carora imi spun ca le-a placut un anumit vin, le sugerez ca pot pastra vinul respectiv in bar si il pot scoate atunci cand le vin prietenii. Le explic ca nu trebuie sa strice profi lul restaurantului, nu trebuie sa strice, pana la urma, rostul meniului de vinuri, de dragul de a avea un anumit vin care, pur si simplu, nu se potriveste cu restaurantul lor.

Cum a evoluat piata vinului pentru Horeca in ultimii ani?

Producatorii de vinuri au reusit sa creasca calitatea produselor. Foarte multi investitori, si e vorba de investitori straini din tari cu traditie, vin si investesc in Romania pentru ca au gasit un potential foarte bun in regiunile noastre.

Diferenta de calitate va incepe sa isi spuna cuvantul; daca nu reusesti sa oferi vinuri pentru Horeca, dedicate acestui segment, cu un raport pret-calitate foarte bun, atunci te excluzi. Si pana la urma va ramane un numar redus de producatori care vor vinde in Horeca, iar ceilalti se vor bate pe segmentul de retail. Eu cred ca, in cativa ani, in restaurante se vor vinde numai vinurile exclusiv dedicate segmentului Horeca. Acesta este trendul.

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare si raspuns)
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Trimite comentariu
 
FBTV

Conferina Achizitii

MrProper

Newsletter

Concept

Top Hospitality

IWC

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


Poşta Redacţiei

serve