"De15 ani, sunt client McDonald’s in fiecare zi"
Scris de Adriana Popescu   
Miercuri, 16 Iunie 2010 09:29

Pe 16 iunie, McDonald’s Romania a implinit 15 ani de prezenta pe piata locala. De tot atata timp este in companie si directorul de dezvoltare pentru Romania, Daniel Ciuca, pentru care job-ul sau este provocare continua, care il tine, insa, in forma.

Daniel Ciuca (49 de ani) a inceput sa lucrez la McDonald’s in 1995, in departamentul de operatiuni, ca Manager Trainee. A fost o perioada foarte interesanta, in care a lucrat efectiv in restaurant si a invatat totul despre cum se prepara un BigMac sau un hamburger. In 2001, a fost promovat ca director de dezvoltare al companiei, cu misiunea de a coordona extinderea retelei de restaurante, care a ajuns astazi la 62 de unitati.

Sunteti in echipa McDonald’s Romania de cand compania a intrat pe piata locala. Ce a insemnat pentru dumneavoastra aceast parcurs?

Mancarea este un subiect sensibil, se face pentru si prin oameni. Sunt de 15 ani la McDonald’s, lucrez uneori si 12 ore pe zi, pentru ca trebuie sa fiu permanent conectat cu realitatea din teren, asa ca sunt prezent zilnic in restaurantele noastre si de fiecare data mananc cu placere intr-unul din acestea.

In viata, ma ghidez pe principiul ca intre “what I eat" (ce mananc) si “what I do" (ce fac) exista o stransa legatura. Orice ai manca, nu te poti mentine in forma fara activitate fizica, iar McDonald’s incurajeaza activitatea fizica la orice nivel. Ca exemple ar fi noile locuri de joaca pentru copii sau implicarea clientilor in programele de sport locale si globale.

Cum caracterizati bilantul McDonald’s la 15 ani de existenta pe piata locala?

Existenta McDonald’s in Romania este ca o cladire creeata cu suflet. In anul 1995 s-a pus fundatia acestui proces prin deschiderea restaurantului McDonald’s Unirea. Cu fiecare etapa, propunem o abordare mai moderna si eficienta. Bineinteles, ca orice afacere, ne-am dorit profitul, dar acest lucru vine natural atunci cand creezi cu pasiune pentru oameni. Noi, echipa McDonald’s, credem in oameni ca parte a dezvoltarii durabile. Din cei peste3.400 de salariati, majoritatea sunt la primul lor loc de munca, dar avem si colegi care, ca si mine, au inceput sa lucreze aici in urma cu 15 ani.Mai mult de 50 de colegi care au inceput ca lucratori sunt acum in pozitii de conducere. In ceea ce priveste dezvoltarea retelei, am ajuns in acest an la 62 de restaurante deschise, in care au fost investiti peste 300 de milioane de RON si unde vin zilnic 140.000 de clienti.

Care sunt planurile de extindere pentru acest an si ce buget va aloca McDonald’s in acest sens?

Pana in momentul de fata, am deschis doua restaurante din cele trei prevazute pentru acest an. Prima locatie a fost deschisa in luna martie in Sun Plaza Mall, iar cea de-a doua, in care ne aflam (bulevardul 1 Decembrie - cartier Titan, n.r.) a fost deschisa in luna aprilie. Pentru cel de-al treilea restaurant vom dezvalui locatia la momentul potrivit. Va pot spune deocamdata ca va fi tot in Bucuresti.

Pentru acest an am alocat un buget de 10 milioane de euro pentru extinderea cu trei locatii si modernizarea altor doua, respectiv restaurantul din Dristor si locatia Trivale din Pitesti.

Locatia in care ne aflam beneficiaza si de un design special, deosebit de celelalte de pana acum.

Acest restaurant este construit pe un teren proprietate a companiei McDonald’s si a necesitat o investitie de aproximativ 3,5 milioane de euro. L-am construit de la fundatie, in 5 luni (pe viitor, preconizam ca vom reduce perioada de executie a constructiei). Pentru a intelege noua imagine a restaurantelor McDonald’s, trebuie sa vorbesc putin despre punctul de inflexiune al procesului. Incepand cu 2008, am demarat o ampla campanie de redecorare a restaurantelor in conformitate cu noul design pe plan global. Am inceput cu modernizarea locatiei din Unirea Shopping Center, dupa care a urmat constructia locatiei cu etaj de pe bulevardul Barbu Vacarescu.

Fata de vechile locatii au intervenit o serie de modificari, incepand de la designul interior, pana la linia de drive. Astfel, s-a trecut de la culorile cunoscute, rosu si galben, la nuate apropiate de natura: verde, alb, galben, maro, lemn, piatra. De exemplu, in locatia de pe bulevardul 1 Decembrie, decorul se numeste Purely Simple – simplu si pur, cu decoruri din lemn, lumini in nuante discrete si calde. Firul calauzitor este legatura cu natura, protejarea mediului, grija fata de clienti. La McDonald’s, aplicam deja un palier ridicat de protejare a mediului, incepand de la consumul de apa din zona clientilor si lucratorilor, temporizat atat cat trebuie, pana la aparatele de aer conditionat, prevazute cu filtre performante pentru a nu polua atmosfera. Aceste norme impreuna cu cele de siguranta si confort sunt aplicate in toate restaurantele noi si in toate modernizarile pe care le facem. De exemplu, bancheta pe care stati a fost gandita de o comisie de arhitecti si experti, astfel incat sa aiba suficient suport lombar si sa creeze o senzatie de liniste, pentru a va avea din nou ca oaspete in viitor. In acest sistem integrat, a fost creat si un nou sistem de semnalistica exterioara si a fost introdus accesul la internet si wi fi in sala de mese.

Din anul 2008, McDonald’s Romania nu a mai publicat cifre legate de profit si vanzari pe piata locala. Cum a evoluat in acest timp compania?

Este o intrebare pe care o receptionez destul de des si vreau sa fie clar ca nu suntem opaci la aceste intrebari. Suntem insa o companie listata, cu peste 32.000 de restaurante in intreaga lume, iar comunicarile pe profit si vanzari se fac la nivel global si european, accesand site-ul www.mcdonalds. com. Nu eliberam date despre profit si vanzari la nivelul pietelor locale. Pentru anul 2009, nu s-au comunicat inca cifrele de la compania-mama, dar va pot spune ca anul 2008 s-a incheiat mai bine decat estimarile, cu o cifra de afaceri de peste 108 milioane de euro.

Cum a raspuns McDonald’s crizei?

Din anul 2009, am continuat programul de deschidere de restaurante noi si modernizari. Pentru clienti, am creat pachete speciale, oferte. Am avut programe prin care atunci cand piata crestea preturile, noi le coboram sau le metinem la acelasi nivel. In timpuri economice favorabile este usor sa faci vanzari, dar este greu sa mentii ritmul in perioade dificile. Cred ca raspunsul clientilor a fost unul foarte bun la proiectele initiate.

Ce lansari noi ati avut in acest an?

In fiecare an, avem cel putin un produs nou sau o noua abordare pentru un produs . Anul acesta am lansat sandvisul CBO. De asemenea, pentru a marca cei 15 ani pe piata locala, am lansat campania promotionala „15 ani cu tine", prin intermediul careia unul din patru clienti care cumpara un meniu McDonald’s are ocazia de a castiga un premiu constand in portii de cartofi prajiti, inghetate McSundae, bauturi racoritoare, cartele prepaid cu minute pe viata, telefoane mobile si unul din cele trei 3 autoturisme. Prin acest concurs, vrem sa ne rasplatim clientii si sa ii incurajam sa sarbatoreasca alaturi de noi cei 15 ani.

Cum vedeti vitorul?

In acelasi ritm al dezvoltarii durabile, suntem pregatiti si determinati sa continuam extinderea retelei in Romania. Avem planurile structurate pentru noi deschideri si redecorari in fiecare an.

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare si raspuns)
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Trimite comentariu
 

EDITORIAL
Food & Bar Show, sezonul 2012

Incepand din 2010, Food & Bar a demarat circuitul national al Food & Bar Show - serie de evenimente prin care am urmarit sa asezam fata in fata cererea si oferta pentru horeca.»»»
Vinul saptamanii Recomandat de vinul.ro