Cota URBB pe piata berii, în crestere cu 15% în 2009
Scris de Adriana Popescu   
Marţi, 26 Ianuarie 2010 14:20

Cota de piata a companiei United Romanian Breweries Bereprod (URBB), unul dintre principalii jucatori de pe piata autohtona a berii, a ajuns, în 2009, la 9,5% în volum, în crestere cu 15% fata de 2008, potrivit unui comunicat al companiei.

 De asemenea, din punct de vedere valoric, cota de piata a URBB în 2009 este de 11,1%.
 
Anul trecut, compania a înregistrat o cifra de afaceri similara cu cea din 2008, iar volumele de vânzari de bere s-au mentinut aproximativ la nivelul celor de anul trecut.
 
De asemnea, Granini a înregistrat, în 2009 o crestere în volum de 50% fata de 2008. Investitiile în acest brand au fost directionate catre dezvoltarea sistemului de distributie si îmbuteliere, dar si în campania de comunicare "Fructele iubesc Granini", derulata în perioada iunie-septembrie.

În 2009, compania URBB s-a implicat activ în domeniul responsabilitatii sociale, prin programul de protectie a mediului Umbrela Verde, desfasurând evenimente în 8 orase din Romînia si a continuat sa sprijine persoanele defavorizate prin intermediul programului "Împreuna, mai aproape de oameni", carora le-a oferit câteva mii de pachete cu produse, de Paste si Craciun.

Pentru 2010, compania estimeaza o crestere de 8% în volum pentru divizia de bere, respectiv 25% pentru bauturile racoritoare. La nivel de cifra de afaceri, anul aceasta este preconizata o majorare cu 20%, fata de valoarea înregistrata anul precedent.

Potrivit lui Shachar Shaine, presedintele URBB, în 2010, compania va investi 6 milioane de euro în dezvoltarea si modernizarea liniilor de îmbuteliere, logistica si materiale anexe.

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza 

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare si raspuns)
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Trimite comentariu
 

EDITORIAL
Food & Bar Show, sezonul 2012

Incepand din 2010, Food & Bar a demarat circuitul national al Food & Bar Show - serie de evenimente prin care am urmarit sa asezam fata in fata cererea si oferta pentru horeca.»»»
Vinul saptamanii Recomandat de vinul.ro