 Interviu cu Daniel Marin Bran, Director General Adjunct Distileriile Bran Alcorom Cu o traditie de peste 100 de ani in producerea bauturilor distilate natural si traditional, avand o reteta proprie si bine conturata, Distileriile familiei Bran, SC Alcorom (Satu Mare) tintesc o dublare a productiei pentru 2012, odata cu construirea unei noi distilerii (care va functiona ca si prima, cu productie traditionala), precum si o crestere sustinuta a vanzarilor. In 2011, compania si-a largit considerabil portofoliul de clienti din zona horeca, pe segmentele medium plus si premium, in toata tara. Cum a fost anul trecut pentru companie? In ultimii doi ani, de cand avem distributie nationala si punct de lucru in Bucuresti, am evoluat foarte mult, iar 2011 a fost cel mai bun an din toate punctele de vedere atat ca baza de clienti importanti, cat si ca evolutie a vanzarilor. Avem peste 200 de clienti importanti in toata tara, din zona horeca - locatii medium plus/high, precum si magazine specializate si duty free-uri. Numai in Bucuresti, avem peste 100 de clienti. Cum arata distributia in momentul de fata? Cea mai mare pondere a vanzarilor, respectiv 75% o genereaza horeca: hoteluri de 4-5 stele din Bucuresti si din tara, restaurante cu bucatarie traditionala, dar si cu specific international. Multe locatii cu specific international sunt tranzitate de clienti straini care cer produsele noastre. Restul de 25% il reprezinta magazinele specializate/ liquor store, magazine ce comercializeaza specialitati traditionale, precum si duty free-uri. Nu suntem prezenti in retail, ne gandim ca, la un moment dat, poate, sa comercializam in retail un produs secundar, dar care va avea un alt nume si un ambalaj diferit. Cum a evoluat portofoliul de produse al companiei? Ca si sortimentatie, avem trei produse: palinca dublu distilata 50 grade, rachiu de prune dublu distilat 37,5 grade si tuica dublu distilata la 24 de grade. Folosim un singur sortiment de prune, si anume Stanley, nu amestecam sortimentele de prune. De anul trecut, am facut mai multe tipuri de ambalaje: editii speciale, limitate, de cadouri, de lux, rustice, cu lemn, cu tavite, miniaturi pentru minibar, pentru duty free-uri etc., in diferite sticle: de 0,2 l; 0,045 l; 0,7 l. In acest an intentionam sa producem si alte tipuri de distilate natural din diferite fructe (pere, caise). Ce capacitate de productie are compania? Anul acesta am avut cateva zeci de mii de litri, dar am suprasolicitat cazanele. De la anul vrem sa dublam sau chiar sa triplam capacitatea de productie si avem deja in plan o a doua distilerie. Ce noutati ati adus pe piata de profil? Suntem prima companie romaneasca care a introdus un produs traditional in mini bar in hotelurile de 4 - 5 stele. A fost o realizare, avand in vedere ca atunci produsele noastre nu erau cunoscute si era destul de greu ca un produs romanesc sa fie alaturi de branduri renumite din toata lumea. Am aratat astfel ca produsul nostru romanesc merita sa fie sus. O alta noutate este faptul ca am reinnoit traditia prin faptul ca le oferim locatiilor partenere toiuri pentru servirea pa- lincii, toiul fiind paharul traditional pentru servit palinca. Care sunt prioritatile pentru 2012? Obiectivul principal pentru 2012 il reprezinta exporturile. Am avut cereri de peste hotare, strainii au venit la noi in hoteluri, in restaurante, au vazut produsele in mai multe locatii premium, le-au placut si ne-au contactat. Ca tari/zone sunt prioritare Anglia si apoi extinderea in Europa, S.U.A., Asia si America de Sud . De asemenea, ne propunem sa finalizam reconstructia si reamenajarea complexului de la Satu Mare. Asa cum am precizat, vom avea a doua distilerie, care va functiona tot pe cazane din cupru, cu o capacitate de inca 60.000 de litri. Toata productia va ramane traditionala, asa cum se facea in urma cu 100 de ani, pentru ca altfel s-ar pierde gustul autentic. Mai avem un proiect foarte frumos: vrem sa includem complexul in circuitul turistic, astfel incat toate autocarele care intra prin Oradea, Arad, Maramures, sa se opreasca la Satu Mare. Turistii vor putea vedea cum se face palinca si le vom amenaja si o sala de mese, unde vor putea savura produsele noastre. Ne-am gandit si la o denumire a proiectului: Drumul la Casa Palincii.
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
|
Comentarii