DJing-ul este foarte aproape de punctul de saturaţie. Singurii oameni pentru care pot băga mâna-n foc că nu se visează DJ-i sunt vreo trei, unul dintre ei fi ind maică-mea.
Şi mă gândesc la generaţia mea, însă uitaţi-vă la puştii ceva mai tineri decât mine şi veţi vedea hoarde de băieţi (şi fete) nerăbdători, disperaţi să-şi înceapă cât mai repede cariera în DJing. Şi cine i-ar putea acuza? În România, muzicieni cu studii câştigă într-o lună cam cât poa te câştiga un DJ nu foarte cunoscut, dar nici anonim, într-o singură noapte. Chiar şi pentru un debutant e uşor să plece dintr-un club în care a mixat cu 100 de euro în buzunar, iar DJ-ii care să câştige de vreo zece ori mai mult nu sunt deloc puţini.
Cu atât de mulţi oameni care vor cu disperare să devină următorul Oakenfold sau Villalobos sau cine-o mai fi la modă în luna respectivă, nu e de mirare că a apărut o reacţie la această abordare ultrademocratică a DJing-ului. Strict tehnic, a fi DJ este cam la fel de difi cil ca a fura acadeaua unui copil mic. Eu însumi i-am învăţat pe alţii cum să mixeze în câteva ore, iar după o zi sau două de exerciţii chiar şi cineva cu zero abilităţi muzicale poate fi pregătit să „performeze” în public. Care este răspunsul corect la această realitate? Răspunsul, după unii, este turntablism-ul.
„Turntabliştii” sunt virtuozii lumii DJing-ului. Dacă DJ-ii de dormitor de azi sunt echivalentul puştilor care de-abia pot zdrăngăni cu trei coarde de la chitară, atunci turntabliştii sunt adevăraţi Jimi Hendrix, care pot să ţină fără probleme un solo de vreo şase ore sau să cânte cu chitara la spate.
Turntablism-ul s-a dezvoltat din mişcarea Hip Hop, la sfârşitul anilor 1970. Bunicul turntablism-ului a fost „Grand Wizard” („Marele Vrăjitor”) Theodore, născut în cartierul Bronx din New York. Theodore a fost cel care a inventat scratching-ul („zgâriatul”), ceva despre care oricine n-a purtat o pungă de hârtie pe cap în ultimii zece ani ar trebui să ştie cu ce se mănâncă. Rare sunt videoclipurile româneşti din care să lipsească cineva care încearcă să „zgârie” în faţa camerei de fi lmat; chiar şi una dintre Blaxy Girls pretinde că face asta – cam jenant, fără discuri – într-un clip.
Adevăraţii turntablişti, nu-i nici o surpriză, ar strâmba din nas la vederea unor asemenea eforturi. Asta deoarece 1) turntablism-ul este foarte competitiv şi 2) solicită mult meşteşug. Vă puteţi lua gândul de la împinsul discului înainte şi înapoi, pentru a crea un sunet gen „waka-waka”: turntabliştii autentici folosesc potenţiometrele mixerului de DJ pentru a „ciopli” sunetele după tot felul de tipare complicate; „pâlpâiri”, „raci”, „mâzgăleli”, „lacrimi”, „ciripituri” – toate astea sunt numele unor combinaţii complicate de mişcări ce implică discul şi potenţiometrul mixerului. Unele necesită ani de exerciţii pentru a fi executate perfect.
Ideea din spatele turntablism-ului este de a utiliza pick-up-ul ca un adevărat instrument muzical. De fapt, turntabliştii ţin morţiş să accentueze faptul că platanul este un adevărat instrument, la fel ca vioara sau chitara. Toate îţi permit să produci diferite ritmuri, ba chiar tonalităţi. O simplă notă de pe un disc (echivalentul unei „coarde” de chitară) poate fi manevrată aşa încât să se înalţe sau să cadă de la înălţime, construind astfel melodii. Există chiar şi modalităţi de a însemna „zgârieturile” pe platane, asemănătoare unor portative muzicale – sunt multe versiuni concurente, cea mai populară fi ind Metodologia de Transcriere a Turntablistului (Turntablist Transcription Methodology sau, pe scurt, TTM). Mai mult, cu mai multe platane poţi crea un grup sau o orchestră, în care fi ecare instrument să aibă propriul timbru sau ton.
Toate astea pot suna foarte sec şi academic. Totuşi, turntablism-ul, care-şi trage seva din hip-hop, înseamnă în primul rând spectacol. „Mişcările corporale” reprezintă o parte importantă a repertoriului oricărui turntablist – manevrarea discului sau a mixerului folosindu-ţi capul, nasul, gura şi chiar stomacul va primi aproape garantat un feedback favorabil din partea mulţimii. Unii DJ-i au mers atât de departe încât se rotesc ei înşişi pe platane, ca parte a elaboratelor lor rutine.
Dată fi ind saturaţia la care a ajuns piaţa DJing-ului în România, nu ar trebui să fi m surprinşi de ceea ce pare a fi o renaştere a turntablism-ului. Clubul bucureştean Goblin a găzduit recent un atelier de turntablism, în timp ce unii DJ-i, precum DJ Paul, tot din Bucureşti, promovează turntablism- ul de aproape un deceniu. Spre deosebire de DJing, e o artă care cere ani, nu zile, pentru a-i prinde meşteşugul. În plus, turntablism-ul adaugă o doză sănătoasă de competiţie unei pieţe care uneori pare să fi e propulsată mai degrabă de publicitate decât de talentul autentic.
Comentarii
Marius
0
E f. ok treaba cu turntableismul si e bun articolul. Totusi, sa nu uitam, legat de invatatul hoardelor de baieti si fete, ca tu ai avut "geniala" idee de a face partyurile stupide "dj democracy" in Romania!! O mai mare tampenie nu s-a vazut! oameni care aproape ca distrugeau aparatura de mixat din cluburi fiind total necunoscatori au fost chemati sa se creada dji!!...
De asemenea sa nu uitam alt turneu la care ai participat impreuna cu gojira, in care le aratati copiilor ca se poate "mixa" nefolosind nici macar cd-playere ci mp3-playere de buzunar!... O alta porcarie si banalizare a ideii de dj!...
Mai corect era sa-ti pui cenusa in cap si sa recunosti ce prostii ai facut in acest sens si ca ai contribuit in Romania la aceasta idee ca toata lumea sa se creada dj!...
As vrea sa discut cu tine ceva legat de acest articol, si de ce nu... poate si de altele. Trimite-mi un e-mail, te rog, la adresa webmaster [at] turntablism.ro :). Astept cu nerabdare un mail! Mircea.
DJing-ul este foarte aproape de punctul de saturaţie. Singurii oameni pentru care pot băga mâna-n foc că nu se visează DJ-i sunt vreo trei, unul dintre ei fi ind maică-mea.
„Turntabliştii” sunt virtuozii lumii DJing-ului. Dacă DJ-ii de dormitor de azi sunt echivalentul puştilor care de-abia pot zdrăngăni cu trei coarde de la chitară, atunci turntabliştii sunt adevăraţi Jimi Hendrix, care pot să ţină fără probleme un solo de vreo şase ore sau să cânte cu chitara la spate.
Toate astea pot suna foarte sec şi academic. Totuşi, turntablism-ul, care-şi trage seva din hip-hop, înseamnă în primul rând spectacol. „Mişcările corporale” reprezintă o parte importantă a repertoriului oricărui turntablist – manevrarea discului sau a mixerului folosindu-ţi capul, nasul, gura şi chiar stomacul va primi aproape garantat un feedback favorabil din partea mulţimii. Unii DJ-i au mers atât de departe încât se rotesc ei înşişi pe platane, ca parte a elaboratelor lor rutine.
Comentarii
De asemenea sa nu uitam alt turneu la care ai participat impreuna cu gojira, in care le aratati copiilor ca se poate "mixa" nefolosind nici macar cd-playere ci mp3-playere de buzunar!... O alta porcarie si banalizare a ideii de dj!...
Mai corect era sa-ti pui cenusa in cap si sa recunosti ce prostii ai facut in acest sens si ca ai contribuit in Romania la aceasta idee ca toata lumea sa se creada dj!...
As vrea sa discut cu tine ceva legat de acest articol, si de ce nu... poate si de altele. Trimite-mi un e-mail, te rog, la adresa webmaster [at] turntablism.ro :). Astept cu nerabdare un mail! Mircea.