FOTO Arhiva Tantris

Motivat de dragostea pentru mancarea frantuzeasca si de goana dupa descoperirea noului, dezvoltatorul imobiliar Fritz Eichbauer a creat un templu al placerii gastronomice, denumit Tantris.

Istoria Tantris, care chiar de la inceput s-a dorit a fi mult mai mult decat un simplu restaurant, incepe cu peste 35 de ani in urma, cand un om nerabdator sa afl e cat mai multe despre gastronomie a decis sa calatoreasca din Germania in Franta pentru a lua masa. Acest om s-a intors cu un restaurant, deocamdata numai in imaginatia sa.

Fritz Eichbauer, a inceput sa isi viziteze restaurantul, chiar daca totul nu era decat o viziune. Odata ce s-a familiarizat indeajuns cu fi ecare detaliu, a inceput sa il construiasca. Acesta a fost startul unei noi ere in gastronomia germana.

Parcarea

Ideea restaurantului i-a venit dezvoltatorului imobiliar german (despre care nu se poate spune ca ar fi fost cunoscut pentru pasiunile sale gastronomice) nu in timpul vreunei mese distinse, incarcate cu foie gras sau supa de trufe, ci intr-o seara tarzie, pe cand se afl a intr-o parcare din statul american Nebraska. Fritz Eichbauer se afl a acolo cu o delagatiei germana a carei misiune era sa cerceteze structurile americane de beton. "Parcarea pe care o vizitam era plina, iar asta se datora restaurantului din apropiere, care avea peste 300 de locuri", isi aminteste Eichbauer.

Aceasta l-a facut sa se intrebe de ce oamenii veneau la acel restaurant? Era mancarea atat de buna sau totul se datora faptului ca parcarea nu era o problema? Ca locuitor al Munchenului, a inteles foarte usor acest lucru pentru ca si la acea vreme era o mare problema sa gasesti un loc de parcare in apropierea restaurantelor din centrul orasului.

Atunci a realizat ca problema parcarii putea fi un impediment major pentru un restaurant si a inteles ca poate transforma aceasta potentiala problema intr-un avantaj. Iata explicatia pentru care Tantris a fost pozitionat chiar in mijlocul unui peisaj de beton, complet anost, din Nordschwabing Business Park – Munchen. Dar cum este posibil ca un dezvoltator imobiliar sa ajunga sa conceapa si sa conduca un restaurant? "Pur si simplu, am vrut sa fac ceva diferit", explica el simplu. De mai bine de 40 de ani el se ocupase numai de contructia cladirilor de beton, asa ca sosise momentul unei schimbari.

Asadar, impreuna cu sotia sa, Sigrid, a inceput sa calatoreasca tot mai des in Franta pentru a aduna idei. Incet-incet, restaurantul a inceput sa prinda contur. Trebuiea sa fi e mare, modern, impartit pe mai multe etaje, cu bucataria deschisa, dar sa nu lipseasca nici rotiseria. "Vreau un circ", isi aduce aminte Eichbauer de vorbele sale de atunci. "Sotia mea chiar se gandea la un amfi teatru, in mijlocul caruia sa se afl e bucataria, inconjurata de randurile de mese."

Decizia de punere in practica a fost luata la Zurich, in anul 1967, cu ocazia unui eveniment culinar in restaurantul "Baron de la Mouette". In sfarsit, acesta era stilul pe care sotii Eichbauer il cautau pentru restaurantul lor! Atunci cand l-au cunoscut pe arhitectul care se ocupase de "Baron", Justus Dahinden, cei doi au realizat ca se inteleg perfect asupra ideilor despre cum ar trebui construit noul restaurant. Lucrul a inceput imediat, si timp de 18 luni au fost imaginate si desfi intate mai multe planuri de design. In cele din urma, in decembrie 1971, usile restaurantului Tantris s-au deschis pentru prima data. Reactia ziaristilor invitati a fost cat se poate de elocventa. Insa remarcele lor nu se indreptau catre preparatele din meniu, ci mai ales catre arhitectura individualista a acestui nou restaurant din Munchen Business Park, cu creaturile sale mitice ciudate de la intrare, designul interior dominat de rosu si negru si mochetele care se prelungeau de-a lungul peretilor, pana la tavan. Un alt subiect de conversatie a fost fatada de beton a cladirii care gazduieste, la parter, restaurantul Tantris.

Nu a trecut mult si noua locatie a fost poreclita "Capela", lucru care este cat se poate de motivat avand in vedere ca arhitectul Justus Dahinden era specializat in constructia de biserici.

Arhitectura

"Exotic" si "ciudat" sunt atributele pe care profesorul Justus Dahinden la foloseste atunci cand trebuie sa descrie planul sau care a stat la baza restaurantului.

Tantris, cu sofisticata sa imbracaminte din metal si beton ce se intinde pana in mijlocul spatiului, chiar te face sa te gandesti la o mica biserica moderna (cum altfel?), atata vreme cat Justus Dahinden asta a facut toata viata.

Oaspetele care vine la Tantris nu este prea sigur unde a ajuns: intr-un loc infernal, undeva in nordul neospitalier al Munchen-ului? Sau in paradis? Sau intr-un buncar pop autist de pe la inceputul anilor '70, in care pasiunea pentru plastic si calatoriile in spatiu au ramas conservate in forma si functiuni?

Chiar daca este complet neconventional, Tantris este totusi o structura perfect organizata din punct de vedere al spatiului, cu proportii coerente, materiale confortabile, culori calde, stil saptezecist, interactiune optima intre spatiu si densitate, de la spatialitatea baroca, pana la discretia cea mai intima.

Daca ar fi sa alegem un loc care sa pledeze pentru cauza atat de hulita a designului anilor '70, atunci Tantris ar fi acela. A fost nevoie de cinci ani lungi pantru ca Tantris sa se impuna. "Practic, a trebuit sa ne educam clientela", spune Eichbauer, amintindu-si de inceputul destul de dureros. "Pe vremea aceea nu era nimc similar in Germania, si cu atat mai putin in Munchen".

Astazi, dupa 35 de ani, Tantris are un loc asigurat in istoria gastronomica a Germaniei. Cele doua stele Michelin recunosc valoarea unui restaurant foarte greu de clasifi cat si unde avangardismul clasic face pereche cu colorata cultura pop a anilor '70: mochetele oranj acopera nu numai podeaua, dar si peretii, corpurile de iluminat de aceeasi culoare creeaza o ambianta intima, iar in toaleta doamnelor, draperiile turcoaz cu diferite modele si mesele de machiaj de un roz strident isi intampina oaspetii.

Cu greu iti poti da seama ca de curand au fost facute cateva lucrari de renovare. "Vom pastra totul asa cum este", a promis la inceput proprietarul, Fritz Eichbauer, care s-a si tinut de cuvant.

Aceste lucrari i-au fost incredintate arhitectului Stefan Braunfels, care a respectat intru-totul linia predecesorului sau, pastrand neschimbata ideea de baza: betonul expus gol-golut.

Braunfels a reimprospatat podelele si tavanele mochetate din Garden Salon, adaugand un perete-oglinda si un lant luminos cu 360 de baghete colorate. Spatiul a fost largit si, spre sfarsitul lui 2004, restaurantul a capatat o noua stralucire, care nu a alterat nimic din caracterul sau originar. Bruno Weber, un arhitect-artist care acum are peste 70 de ani, fondatorul scolii realist-fantastice, este cel care a creat pentru Tantris creaturile mitice care sunt un element esential al designului interior din acest restaurant.

Atunci cand a fost intrebat cati bani a investit pentru a-si realiza visul, Eichbauer a tras scurt un fum din trabuc si a raspuns: "Suficient de multi bani pentru a-mi cumpara un castel. Dar atunci unde as mai fi mancat?".

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare si raspuns)
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Trimite comentariu