|
Scris de Maria Dumitrescu
|
|
Miercuri, 16 Decembrie 2009 13:42 |
 În mod sigur nu arată ca una din zilele noastre. Poate seamănă mai degrabă cu un restaurant chic minimalist sau cu casa unui artist post-modernist obsedat de ordine şi curăţenie.
Votat de curând al 13-lea cel mai bun restaurant din lume de către revista Restaurant, Osteria Francescana din Modena are şi 2 stele Michelin care să-i ateste calităţile. Osteria Francescana este unul dintre acele localuri care serveşte paste şi fasole, dar nu aşa cum s-ar fi aşteptat oricine de la un restaurant italian. Până şi cel mai tradiţional fel de mâncare ţărănesc italian vine la masă prezentat ca un mic cadou frumos împodobit şi extrem de preţios alături de care poate fi servit un cuib de rozmarin peste care au fost aruncate aparent neglijent câteva fi rimituri de parmezan congelat.
Numele (“osteria francescana” s-ar traduce prin “taverna francescană”) nu-i face dreptate. Ba mai mult, nu face altceva decât să surprindă, să uimească prin neconvenţionalitate şi futurism. Atât la nivel gastronomic, cât şi din punct de vedere al designului. Pentru că cine s-ar aştepta să găsească o amenajare interioară minimalistcubistă atât de impecabilă într-o... tavernă?
 Localul condus de chef-ul Massimo Bottura nu numai că merită un ocol dacă te afl i în zonă, ci merită de fapt o călătorie până în Italia dacă snu sunteţi de prin partea locului. Osteria Francescana este cea mai nouă intrare din vestitul Top 50 al celor mai bune restaurante din lume realizat de revista Restaurant. Massimo însuşi, în costumul său alb imaculat, cu monogramă, vine să ia comanda de la masă. Invitaţii nu aşteaptă mult, dar sufi cient cât să poată observa decorul modern şi intim cu tablouri care suprind portrete de doamne cu pomeţi înalţi şi tunsori bob a la Edith Piaf. Albul, argintiul, dar şi accentele de portocaliu, purpuriu, mov, albastru electric şi fucsia completează vinotecile de lemn natur, unele în nuanţe deschise de cacao cu lapte, altele dure, în tonuri pământii.
De cele mai multe ori, senzaţia de curăţenie pe care o dă lipsa de culoare sau variaţiunile pe tema albului lăptos (de la pereţi la feţe de mese, servicii de masă) e spartă de un buchet de fl ori ciclamen. Alteori, argintiul rece poate fi potolit doar cu negrul grinzilor de pe tavan şi al scaunelor sau cu purpuriul şters al mochetei, într-o simbioză perfectă de eleganţă şi sobrietate.
Puţinele accesorii metalice sau de sticlă sunt “încălzite” de câte un tablou care explodează de culoare şi care e pus în centrul atenţiei de o lampă.
Draperiile alb-gri-crem lasă lumina să treacă, dar nu atât încât să se piardă din senzaţia de artifi cial care, contrar aşteptărilor, se potriveşte atât de bine cu ambianţa şi nu la modul peiorativ. Iar intrarea principală aduce aminte de designul clasic al vechilor case japoneze cu uşi glisante.
În mare, ceea ce şi surprinde de fapt cel mai mult la taverna italiană, este aerul acesteia de casă a cuiva. O casă modern decorată după gustul unui artist contemporan, dar totuşi o casă intimă, care dă senzaţia clientului că a venit de fapt în vizită la un prieten. 
|
Selectia naturala
Comentarii